Creierul are nevoie de stimulare în toate etapele vieții
Printre schimbările care apar la vârsta a treia se numără, din păcate, și tulburările de memorie. Pe măsură ce înaintează în vârstă, oamenii observă schimbări în diverse părți ale corpului, inclusiv în creier. De exemplu, unii vârstnici observă că au nevoie de mai mult timp ca să învețe ori să rețină ceva nou, că nu se pot concentra la anumite activități, că nu își mai amintesc așa bine tot ce știau sau că pierd diverse lucruri prin casă. Deși sunt doar semne ale uitării ușoare, aceste indicative pot fi un semnal că este nevoie de mai multă stimulare la nivelul creierului. Procesul uitării se desfășoară lent și pe o perioadă mai îndelungată de timp, dar este totuși diferit de la o persoană la alta.

Pe lângă vârstă și deteriorarea organică care o însoțește, există și anumite afecțiuni sau probleme emoționale care pot declanșa pierderi ușoare de memorie, cum ar fi stresul, anxietatea sau depresia. Un bătrân care a experimentat de curând o pierdere a cuiva drag sau a intrat de curând la pensie se poate simți trist, singur sau chiar plictisit de lucrurile care până de curând îi prezentau interes. Aceste schimbări pot fi uneori dificil de gestionat, iar ca rezultate pot apărea pierderile de memorie sau confuzia. Odată cu acceptarea și estomparea acestor sentimente, uitarea și confuzia pot dispărea de la sine. Dacă sentimentele negative durează mai mult de câteva săptămâni, vârstnicul trebuie să primească ajutorul unui terapeut, pentru a se putea bucura din nou de o viață normală.
Atunci când locuiește într-un cămin de bătrâni, precum Perla Senior, vârstnicul are acces la sprijin din partea personalului și la terapie sau activități menite să îi îmbunătățească procesele cognitive. Creierul uman este fascinant și se poate schimba sau adapta, dacă beneficiază de stimulii potriviți, în special când vine vorba despre memorie. Iată câteva sfaturi pentru îmbunătățirea memoriei la bătrâni:

- Activități de stimulare și învățare
Pentru a-și păstra abilitățile de procesare a informației și de soluționare a problemelor, creierul are nevoie constantă de stimulare, astfel încât să se dezvolte, nu să stagneze. Memoria, la rândul ei, trebuie utilizată pentru a rezolva probleme noi, mai dificile, pentru ca funcționarea ei să decurgă corect și constant. Memoria are nevoie de noi încercări pentru că:
- Necesită o provocare – activitățile care stimulează memoria necesită atenție completă și exclusivă, dar și un efort mai mare. Dacă activitățile devin simple și repetitive, acestea trebuie înlocuite cu unele cu un grad de dificultate mai ridicat. Cititul, jocurile de gândire (șah, integrame), puzzle-urile sunt și ele bune stimulente pentru creier și ajută la evitarea pierderilor de memorie.
- Dezvoltă o nouă abilitate – începerea unui hobby sau dobândirea unei noi abilități trebuie să aibă în vedere și nivelurile de dificultate. Totul se începe de la un nivel ușor, pentru ca mintea să întâmpine diverse obstacole și să rămână antrenată în timp, pe măsură ce lucrurile devin mai complicate. Când activitățile nu mai presupun un efort substanțial, acestea ar trebui schimbate cu ceva nou;
- Oferă satisfacția rezolvării unor probleme grele – îmbunătățește procesul de învățare a creierului cu cât un senior este mai interesat de lucrurile pe care le implică activitatea aleasă, iar provocările trebuie să fie plăcute și satisfăcătoare.
Atât timp cât reprezintă o provocare, dar se poate practica în siguranță, aproape orice activitate este indicată, de la dans sau învățarea unui instrument muzical, până la șah sau pictură. Am discutat într-un articol de pe blogul nostru, despre terapiile pentru seniori și puteți regăsi aici mai multe informații despre acestea, fiind metode utile de a stimula memoria vârstnicilor.
- Exerciții fizice regulate
Deși pe primul plan sunt exercițiile care stimulează direct memoria, nici cele fizice nu trebuie neglijate. Mișcarea ajută creierul să se concentreze, stimulează oxigenarea și reduce riscul tulburărilor care pot afecta memoria. Eliberarea endorfinelor contribuie la o stare generală de bine, deci și la o memorie mai bună.
În funcție de starea de sănătate, de echilibru și de mobilitate, exercițiile pot fi ușoare sau medii ca intensitate. În plus, în special la seniori, acestea necesită o coordonare a mâinilor și ochilor, iar împreună cu abilități motorii complexe, sunt deosebit de importante pentru memorie. Regăsiți aici informații utile despre beneficiile pe care le au exercițiile fizice pentru vârstnici.

- Un program strict de somn
La vârsta a treia, un program de odihnă bine stabilit și respectat cu strictețe este foarte important. Majoritatea vârstnicilor necesită aproximativ 8 ore de somn pe noapte, pentru ca pe timpul zilei să nu apară oboseala care să le afecteze memoria sau gândirea. Pentru că memoria se consolidează în timpul somnului, acesta devine o parte esențială a rutinei. Pentru rezultate cât mai bune, programul de odihnă trebuie respectat și în zilele de weekend. La Perla Senior, cămin de bătrâni București – Snagov, ne asigurăm că toate condițiile necesare unui somn odihnitor sunt îndeplinite. Mai mult, am realizat un articol în care puteți afla mai multe despre importanța somnului la bătrâni și cum poate fi acesta stimulat.
- Controlarea stresului
Stresul este printre cei mai importanți factori care afectează memoria. Pe termen lung, stresul distruge celulele creierului și poate împiedica formarea de noi amintiri. De asemenea, există numeroase studii care atestă faptul că stresul duce la pierderea memoriei.
Cu toate acestea, stresul poate fi ținut sub control prin câteva metode, precum meditația, terapia sau exercițiile de respirație. În plus, toate acestea ajută la rândul lor memoria, capacitatea de concentrare și de gândire.

- Alimente cu beneficii pentru creier
Corpul nu este singurul care are nevoie de o dietă echilibrată și corespunzătoare, ci și creierul trebuie „hrănit” bine. O dietă care conține fructe, legume, cereale integrale și proteine îmbunătățește atât starea generală de sănătate, cât și memoria. Iată ce poate conține dieta unui senior pentru a ajuta la îmbunătățirea memoriei:
Omega-3 – acizii benefici din omega-3 sunt deosebit de benefici pentru sănătatea creierului. Printre alimentele care conțin omega-3 se numără somonul, tonul, păstrăvul sau heringul, dar și nucile, semințele, spanacul, semințele de dovleac sau boabele de soia;
Mai puține calorii și grăsimi saturate – un vârstnic ar trebui să limiteze sau să renunțe alimentele care conțin sau sunt făcute din grăsimi saturate, spre exemplu unt, brânză sau smântână, pentru că afectează foarte mult memoria și concentrarea;
Mai multe fructe și legume – este recomandat în general consumul de fructe și legume și acestea conțin și substanțe ce protejează celulele creierului, având efecte pozitive asupra memoriei și concentrării;
Ceai verde consumat cu moderație– ceaiul verde este cunoscut pentru aportul important de antioxidanți puternici, care au rol protectiv pentru celulele creierului. La căminul de bătrâni Perla Senior le oferim rezidenților noștri o dietă echilibrată, diversă și atentă la nevoile și afecțiunile lor. Mâncarea este preparată zilnic și conține vitamine, minerale și alimente potrivite pentru vârstnici.
Regăsiți aici mai multe informații despre 6 tipuri de alimente recomandate pentru vârstnici și beneficiile acestora pentru memorie și pentru sănătate în general.
- Păstrarea relațiilor sociale
Deși primele activități pe care le putem asocia cu stimularea memoriei sunt cele care „pun mintea la contribuție”, precum șahul, integramele, puzzle-urile, există și altele mai puțin evidente. De exemplu, un vârstnic care locuiește într-un cămin de bătrâni, se poate bucura atât de aceste activități menționate mai sus, cât și de socializare. Da, relațiile sociale au fost studiate în raport cu bătrânețea și rezultatele au arătat că au efecte pozitive pentru procesul cognitiv.
Creierul este stimulat de relaționare și are nevoie la orice vârstă de o viață socială bună. Vârstnicii care socializează au șanse mai mari să nu se confrunte cu tulburări de memorie și să aibă o sănătate emoțională mai bună.
La Perla Senior, cămin de bătrâni București – Snagov, seniorii au oportunitatea să socializeze între ei sau cu personalul, să participe la activități de grup sau să practice diverse activități împreună. Acest lucru este important, în special, în perioadele în care se simt singuri sau au contact redus cu rudele, prietenii sau cu alte persoane din viața lor.
- Monitorizarea sănătății și tratarea afecțiunilor
Afecțiunile care au un impact direct și iremediabil asupra memoriei, precum Alzheimer sau demența, sunt cele mai cunoscute, însă nu sunt singurele probleme care au efecte negative asupra acesteia. Anumite boli și tulburări sau chiar medicamente pot interfera și ele cu memoria. De aceea, este important să fie descoperite la timp și supuse unui tratament sau schimbat tratamentul cu totul, în cazul pierderilor de memorie cauzate de medicamente. Atunci când este rezident într-un cămin de bătrâni, vârstnicul este sub supravegherea personalului specializat și anumite schimbări în comportament sunt observate mai ușor și raportate mai departe.
Iată care sunt câteva afecțiuni care pot afecta memoria la vârsta a treia:
Bolile cardiovasculare – printre factorii de risc pentru bolile cardiovasculare se numără colesterolul și tensiunea arterială ridicate, probleme ce pot afecta capacitatea cognitivă;
Diabetul – diabetul are efecte negative asupra proceselor cognitive la vârstnici, considerabil mai grave decât la cei care nu suferă de această afecțiune;
Diferite medicamente – tratamentul constant cu anumite pastile poate avea efecte secundare negative asupra memoriei și concentrării. Printre medicamentele care pot afecta capacitatea cognitivă se numără cele pentru alergii, pentru somn sau antidepresivele.

- Planificarea și organizarea
O listă cu activități din ziua respectivă, un calendar sau o agendă cu notițe pot ajuta vârstnicul să își reamintească mai ușor ce are de făcut, ce zile importante urmează, aniversări etc.. Acestea trebuie pus într-un loc apropiat sau la vedere, lângă noptieră sau poate pe frigider. De asemenea, rutina și ordinea sunt la rândul lor foarte importante: dacă anumite obiecte folosite mai des sunt puse mereu în același loc, vor fi mai ușor de găsit.
Așa cum problemele fizice pot influența creierul, și problemele emoționale pot dăuna proceselor cognitive. O afecțiune des întâlnită în rândul vârstnicilor, care poate duce la pierderi de memorie și dificultăți de concentrare, este depresia. Un vârstnic care locuiește într-un cămin de bătrâni primește atenție și este observat zilnic și va primi ajutor atunci când starea lui se schimbă. La Perla Senior, rezidenții pot discuta cu un terapeut sau cu un preot, pentru a se elibera de gândurile negative și a-și ameliora starea emoțională și, implicit, pentru a preveni pierderile de memorie.

Personalul specializat din cadrul Perla Senior, cămin de bătrâni în apropiere de București, este atent la detalii și cunoaște importanța schimbărilor fizice și psihice pentru bunăstarea bătrânilor. Persoanele care iau contact zilnic cu vârstnicii știu că o memorie bună este vitală pentru o calitate a vieții ridicată, astfel încât aceștia să își poată desfășura în continuare activitățile care le fac plăcere. Printre acțiunile întreprinse în cadrul căminului de bătrâni sunt oferirea unei diete diverse și adecvate, încurajarea mișcării și a odihnei la ore regulate și crearea de spații care să favorizeze socializarea. Ne dorim ca toți cei ce aleg stilul de viață Perla Senior să își facă noi amintiri frumoase, dar să se poată bucura în continuare și de cele pe care și le-au făcut în trecut. Înțelegem implicațiile pierderilor de memorie și ne propunem să ajutăm persoanele cazate în căminul nostru de bătrâni să ducă o viață confortabilă.