Una dintre cele mai răspândite și devastatoare boli neurodegenerative este boala Alzheimer. Această boală avansează progresiv, afectează în special persoanele în vârstă și poate avea un impact profund asupra funcțiilor cognitive, memoriei și comportamentului pacientului.

Primirea diagnosticului de boală Alzheimer poate fi o veste dificilă atât pentru familie, cât și pentru pacient. Cu toate acestea, un diagnostic precoce poate fi de mare ajutor în gestionarea bolii, atât din punct de vedere al tratamentului, cât și a acomodării la noul stil de viață. Întrucât boala Alzheimer se agravează pe parcurs, gestionarea sănătății și a îngrijirii la domiciliu a persoanei suferinde poate deveni dificilă. Pe măsură ce boala progresează și necesitățile de îngrijire mai complexe devin evidente, un cămin de bătrâni specializat în îngrijirea pacienților cu Alzheimer, poate oferi o alegere potrivită pentru a asigura cea mai bună îngrijire și sprijin.

Ce este boala Alzheimer?

Boala Alzheimer este o boală neurodegenerativă progresivă și incurabilă care afectează creierul, în special la nivelul memoriei și al abilităților cognitive. Această afecțiune apare adesea la vârste înaintate, deși unele cazuri rare pot apărea și la persoane mai tinere. Alzheimer-ul este cea mai comună formă de demență întâlnită în rândul bătrânilor și se declanșează, în medie, după vârsta de 60 de ani. Este de reținut, însă, că aceasta nu este o consecință inevitabilă a îmbătrânirii și că nu toți bătrânii vor suferi de Alzheimer. Factorii de risc pentru apariția bolii Alzheimer includ:

  • vârsta înaintată – predispoziția pentru dezvoltarea afecțiunii vine odată cu îmbătrânirea și afectarea anumitor neuroni care mor și nu mai pot îndeplini anumite funcții (memoria, funcțiile cognitive);
  • istoricul familial de boală Alzheimer – persoanele care au în familie cazuri de Alzheimer au șanse mai mari să dezvolte la rândul lor această afecțiune;
  • anumite mutații genetice;
  • prezența unor afecțiuni medicale precum diabetul și hipertensiunea arterială;
  • un stil de viață nesănătos – îmbătrânirea sănătoasă, care poate influența și dezvoltarea bolilor, include o dietă nutritivă, activitate fizică, relații sociale, rutină bună de somn și activități care stimulează procesele cognitive.

Boala Alzheimer poate afecta pe oricine, indiferent dacă este femeie sau bărbat, dacă a avut o viață activă sau o inteligență peste medie. Studiile făcute pentru a afla mai multe despre această boală încearcă să descopere dacă riscurile sunt influențate de rasă, sex sau de anumiți factori din viața timpurie.

Tratament și vindecare pentru bolnavul de Alzheimer

Boala Alzheimer nu poate fi vindecată, iar toți cei ce o dezvoltă o vor purta cu ei până la finalul vieții. Deși remediul nu a fost încă descoperit, există tratamente care pot ajuta la gestionarea simptomelor și la încetinirea progresiei bolii, astfel încât pacientul să aibă o calitate a vieții bună. Din păcate, progresia nu poate fi stopată în totalitate, iar odată apărută, boala ajunge să îi afecteze pe cei bolnavi mai mult decât și-ar dori ei, medicii sau familiile lor.

Ca în cazul tuturor bolilor, depistarea precoce este foarte importantă și îi oferă pacientului timp prețios, atât în tratarea bolii, cât și ca speranță de viață. Nu există o singură metodă 100% eficientă în punerea acestui diagnostic, însă un cumul de teste și investigații, care ajută la eliminarea altor afecțiuni, pot ajuta medicul să afle detaliile necesare. Neurologul este specialistul din partea căruia vine ajutorul în această situație, atât în diagnostic, cât și în tratament.

În general, tratamentul implică o abordare multidisciplinară care include:

-Tratament medicamentos. Acesta ajută la gestionarea simptomelor, la îmbunătățirea funcțiilor cognitive și a stării de spirit a pacienților. Medicamentele au efect mai puternic și șanse mai bune să încetinească progresia simptomelor atunci când sunt administrate în faza incipientă a bolii;

-Terapie cognitiv-comportamentală. Rolul terapiei este să ajute la menținerea abilităților cognitive existente și la îmbunătățirea calității vieții. Memoria trebuie exersată, precum și activitățile de zi cu zi pe care le întreprinde bătrânul;

-Gestionarea stilului de viață. Schimbarea stilului de viață este esențială, atât din punct de vedere fiziologic (alimentație, mișcare), precum și al obiceiurilor și activităților zilnice. În primul rând dieta trebuie adaptată la nevoile corpului, dar și la restricțiile specifice vârstei. Iată 6 alimente potrivite pentru vârstnici pe care în calitate de cămin de bătrâni le recomandăm pentru o dietă echilibrată. De aceea, pacientul trebuie să limiteze sarea, zahărul, grăsimile și chiar cofeina și să consume o dietă bazată pe fructe, legume, cereale integrale, lactate slabe și acizi Omega-3 (cunoscuți pentru beneficiile pe care le aduc creierului). Activitatea fizică de orice fel este încurajată, fie că este vorba de o plimbare sau exerciții de slabă intensitate la diverse aparate staționare. În al doilea rând, socializarea, somnul și odihna sunt și ele foarte importante pentru un stil de viață sănătos. O persoană care comunică zilnic cu alte persoane va avea o stare de spirit mai bună decât o persoană singură. Singurătatea este un risc pentru diverse afecțiuni la vârsta a treia și este bine să fie gestionată cu atenție, așa cum am detaliat în articolul nostru. Somnul și odihna ajută și ele la reducerea stărilor de agitație, de confuzie, anxietate sau agresivitate.

Cu toate acestea, fiecare pacient este unic și tratamentul trebuie personalizat în funcție de nevoile și stadiul bolii, întotdeauna la recomandarea și cerința medicului specialist.

Mai multe sfaturi pentru îmbunătățirea memoriei la vârstnici găsiți în articolul nostru.

Simptomele bolii Alzheimer. Când este nevoie de îngrijire specializată?

Simptomele bolii Alzheimer pot varia de la ușoare la severe, în funcție de stadiul bolii și de tratament. Pentru că este o formă de demență, boala Alzheimer poate fi inițial confundată cu alte afecțiuni din această sferă neurologică.

Simptomele bolii Alzheimer pot include:

  • pierderea memoriei
  • confuzia
  • dezorientarea
  • tulburările de vorbire
  • modificări de personalitate

Observate și adresate la timp, simptomele pot fi ușor ameliorate și chiar încetinite, temporar, prin tratament. De aceea, în stadiile incipiente ale bolii, pacienții pot primi îngrijire la domiciliu de către membrii familiei. Pe măsură ce boala progresează și simptomele devin mai severe, este posibil ca îngrijirea la domiciliu să devină dificilă și chiar nesigură. Pierderea memoriei poate afecta rutina zilnică și obiceiurile bătrânilor, astfel încât aceștia pot avea probleme în a-și administra la timp medicamentele, în a se hrăni sau a bea apă. În stadiile avansate ale bolii, pacienții cu Alzheimer nu recunosc mediul înconjurător și nu se mai pot întoarce acasă singuri sau sunt reticenți cu cei dragi, pentru că nu le mai recunosc chipurile și devin agresivi.

Când simptomele pacientului se agravează sau când familia nu mai poate gestiona îngrijirea la domiciliu, un cămin de bătrâni pentru bolnavii de Alzheimer este o alegere sigură pentru îngrijire specializată. Perla Senior, cămin de bătrâni lângă București, are resursele necesare pentru a îngriji vârstnici cu Alzheimer, atât prin personalul bine pregătit, cât și prin activitățile și serviciile adaptate pe care le oferă.

Când are nevoie vârstnicul cu Alzheimer să fie plasat într-un cămin de bătrâni?

Îngrijirea unui pacient cu boala Alzheimer poate fi o sarcină dificilă și solicitantă din punct de vedere emoțional și fizic. Este nevoie de răbdare, înțelegere și adaptabilitate pentru a face față schimbărilor de comportament și nevoilor în continuă schimbare ale pacientului. Îngrijirea la domiciliu poate deveni copleșitoare și epuizantă, în special pentru membrii familiei care pot fi nevoiți să renunțe la alte responsabilități pentru a se ocupa de pacient. În stadii avansate, atunci când le este greu să-i recunoască pe cei apropiați și devin agresivi, când oboseala și tristețea îi fac să refuze tratamentul, bătrânii care suferă de Alzheimer sunt greu de gestionat.

În cele din urmă, atunci când nu mai este posibilă furnizarea îngrijirii adecvate la domiciliu și siguranța pacientului este pusă în pericol, poate fi momentul potrivit pentru a lua în considerare plasarea acestuia într-un cămin de bătrâni specializat în îngrijirea persoanelor cu Alzheimer. Timpul este important și pentru pacient, dar și pentru îngrijitorii din familie și alegerea unui cămin de bătrâni lângă București poate fi cea mai bună și mai sigură alegere pentru ambele părți.

Avantajele unui cămin de bătrâni pentru bolnavii de Alzheimer

Un cămin de bătrâni specializat în îngrijirea persoanelor cu Alzheimer, cum ar fi Perla Senior, cămin de bătrâni București-Snagov, poate oferi numeroase avantaje pentru pacienți și pentru familiile acestora.

În primul rând, personalul dintr-un cămin de bătrâni este instruit și experimentat în gestionarea nevoilor specifice ale pacienților cu Alzheimer, oferind o îngrijire adecvată și înțelegere pentru simptomele și comportamentele asociate bolii. Stările schimbătoare și reticența sunt tratate cu blândețe, pierderile de memorie sunt întâmpinate cu răbdare, iar momentele de tristețe primesc la schimb empatie și zâmbete. Infirmierele și asistentele noastre au experiența necesară să înțeleagă boala și consecințele ei și tratează pacienții cu profesionalism, empatie și grijă. Rezidenții de la Perla Senior, cămin de bătrâni București-Snagov, au parte de respect și demnitate.

În al doilea rând, căminul de bătrâni oferă un mediu sigur, adaptat la nevoile pacienților cu Alzheimer, cu măsuri de siguranță și supraveghere potrivită. Supravegherea nu înseamnă că vârstnicul stă doar în cameră sau că este privat de anumite servicii. Deși au nevoie de supraveghere, bătrânii cu Alzheimer de la căminul de bătrâni Perla Senior au acces la zonele recreative și spațiile comune de relaxare, pot participa la activitățile sociale și pot petrece timp în aer liber sau să se plimbe pe domeniul căminului, în siguranță.

De asemenea, într-un cămin de bătrâni pentru bolnavii de Alzheimer, pacienții beneficiază de terapie cognitivă și activități sociale și recreative adaptate nevoilor lor. Terapia prin artă pentru vârstnici este o bună modalitate prin care rezidenții se simt stimulați și optimiști. Aceste activități pot ajuta la menținerea funcțiilor cognitive existente și la îmbunătățirea calității vieții. În plus, într-un cămin de bătrâni există și un sprijin emoțional atât pentru pacienți, cât și pentru familiile acestora, prin intermediul consilierilor specializați.

Boala Alzheimer poate fi o afecțiune dificilă atât pentru pacient, cât și pentru familia acestuia și necesită ajutor profesionist, cât mai timpuriu. Un cămin de bătrâni specializat în îngrijirea bolnavilor de Alzheimer, precum Perla Senior, poate fi o alegere bună pentru a asigura cea mai bună îngrijire și siguranță pentru pacienți. Prin personalul instruit, mediul sigur și adaptat, activități specializate și sprijin emoțional, acest cămin de bătrâni lângă București oferă un loc în care pacienții cu Alzheimer pot trăi și se pot simți îngrijiți și sprijiniți în fiecare etapă a bolii lor.

Un membru al familiei sau cineva drag a fost diagnosticat cu Alzheimer? Ne puteți cere mai multe detalii despre viața la căminul de bătrâni Perla Senior prin contact telefonic, la 0786311311 sau accesând pagina de contact și completând formularul. Vom reveni cu un răspuns cât mai curând și veți putea să-i oferiți celui drag bătrânețea frumoasă pe care o merită!